Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a avut, joi la Palatul Victoria, o întâlnire constructivă cu cancelarul Austriei Karl Nehammer.
„O întâlnire constructivă cu Karl Nehammer despre calea de urmat, în vederea construirii unei cooperări mai puternice, în special în ceea ce priveşte securitatea şi gestionarea frontierelor, inclusiv Ungaria şi Balcanii de Vest. Îmbunătăţirea relaţiilor noastre şi construirea pentru viitor”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe reţeaua X, fostă Twitter.
Constructive meeting with @karlnehammer about the path ahead in building a stronger cooperation, in particular on security & border management, including Hungary and the Western Balkans. Enhancing our relations & building for the future. pic.twitter.com/zchqbO3eAC
— Marcel Ciolacu (@CiolacuMarcel) March 7, 2024
Potrivit stiripesurse.ro, la finalul discuţiilor, Marcel Ciolacu le-a spus colegilor din Guvern că este optimist şi este foarte posibil ca anul acesta România să adere la Schengen şi cu graniţele terestre.
”Crede că anul ăsta intrăm şi cu graniţele terestre în Schengen. Am discutat şi despre probleme tehnice. E o relaţie instituţională şi de încredere între miniştrii de interne şi toată discuţia despre Schengen se bazează pe asta. Nehammer e foarte mulţumit de cum lucrează cei doi miniştri.”, ar fi spus Marcel Ciolacu.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat şi despre un proiect comun de întărire a graniţelor pe relaţia România-Ungaria-Austria.