Ciolacu: Am început deja să merg neanunţat pe şantierele cu investiţii din PNRR

Ciolacu: Am început deja să merg neanunţat pe şantierele cu investiţii din PNRR

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va efectua în perioada următoare o serie de vizite inopinate, mai ales pe şantierele finanţate cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

El a menţionat, joi, în debutul şedinţei de guvern, că va pune 'o presiune uriaşă' pentru finalizarea investiţiilor, astfel încât acestea să poată fi decontate din bani europeni.

'Am început deja să merg neanunţat pe şantierele de investiţii publice, mai ales la cele din PNRR, lucru pe care îl face deja întreaga echipă şi de la Ministerul Fondurilor Europene: autostrăzi, şcoli, spitale, clădiri rezidenţiale. Vreau să văd cu ochii mei realitatea, bună sau rea. Nu sun înainte nici ministrul, nici primarul, nici constructorul. Dar vă promit că voi pune o presiune uriaşă pe toată lumea, să finalizăm aceste investiţii şi să decontăm banii europeni', a spus premierul, potrivit Agerpres.

În cadrul şedinţei de guvern, a precizat Ciolacu, vor fi discutate în primă lectură soluţii pentru îndeplinirea 'la virgulă' a jaloanelor convenite cu Comisia Europeană.

'Prioritatea zilei sunt măsurile urgente pentru a obţine banii din PNRR. După discuţiile aplicate pe fiecare minister, împreună cu domnul ministru Boloş, de săptămânile trecute, azi avem primele soluţii asumate de principalii coordonatori de reformă. Discutăm în primă lectură deciziile ce oferă garanţia că îndeplinim la virgulă jaloanele convenite cu Comisia Europeană şi deblocăm întreaga sumă din banii către România', a mai spus prim-ministrul. 

Afla mai multe despreciolacuvizite
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt