Celulele stem, şansa la viaţă pentru bolnavii de leucemie

Celulele stem, şansa la viaţă pentru bolnavii de leucemie

În fiecare an, trei din 10.000 de români primesc un diagnostic cumplit: leucemie! Boala nu este însă automat o condamnare. Şansa copiilor şi adullţilor bolnavi stă în transplantul de măduvă. La Institutul Clinic Fundeni au fost realizate peste 2.000 de astfel de intervenţii. Pe lângă dedicarea medicilor e nevoie şi de solidaritatea semenilor. Celulele stem, la fel ca sângele, pot fi dăruite, prin înscrierea într-un registru!  

Radu are 3 ani şi îşi priveşte poza pe un panou al supravieţuitorilor.  Oameni care au luptat cu leucemia şi care astăzi respiră, îmbrăţişează, primesc şi oferă în continuare iubire. Totul datorită transplantului medular cu celule stem donate. Panoul e plin cu fotografii din două vieţi: înainte şi după procedură. 

Transplantul a fost făcut la Institutul Clinic Fundeni. De 22 de ani astfel de proceduri au loc aici. Iar medici şi pacienţi s-au întâlnit să celebreze viaţa. Prin transplantul de celule stem hematopoietice, măduva osoasă bolnavă este înlocuită cu una sănătoasă, care produce celule sanguine normale. Totul printr-o transfuzie. 

Şi Mariana Slave a primit o nouă şansă datorită transplantului. În 2020, după ce nu s-a mai putut ridica din pat, a ajuns la spital, unde a fost diganosticată cu leucemie. Au urmat luni întregi de chimioterapie. Şansa primită i-a dat posibilitate să se bucure în continuare de familie. Şi să poată spune bun venit unei noi vieţi.  
Ne întoarcem la Radu, băieţelul de 3 ani. Şi el a făcut transplantul datorită unei rude: tatăl, deşi compatibilitatea era de 50%. Compatibilitate în familie există în doar 25% dintre cazuri. Când ajutorul nu poate fi dat de cei apropiaţi, şansa vine de la comunitate. Cu toţii avem celule stem care ar putea fi compatibile cu o persoană bolnavă. Nu vom afla însă niciodată şi nu vom putea oferi şansa la vindecare  fără să ne înscriem într-un registru.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem  funcţionează de mai mulţi ani, iar procedura nu este  dificilă. Orice persoană sănătoasă cu vârsta între 18 şi 45 de ani se poate înscrie, pe site-ul registru-celule-stem.ro. După completarea formularului, veţi fi contactaţi şi veţi face analize de sânge. 
Când un pacient are nevoie de transplant datele sale genetice sunt comparete cu cele ale tuturor oamenilor din registru.Sunt mii de combinaţii posibile!  S-ar putea să treacă luni sau ani înainte să fiţi chemaţi să donaţi. Dar, dacă se va întâmpla, veţi dărui viaţă! Procedura enu este dureroasă şi nu necesită anestezie. 
 
Chiar acum, pe un pat de spital s-ar putea afla un om a cărui şansă să fie în celulele oricăruia dintre noi. În România sunt înscrişi în registru de donatori doar 97 de mii de oameni. Raportat la o populaţie de 19 milioane sunt extrem de puţini.
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt