O nouă scrisoare, acum pe 2025, a fost transmisă de legendarul investitor Warren Buffett către acţionarii Berkshire Hathaway.
Investitorii şi antreprenorii scanează scrisoarea căutând indicaţiile sau sfaturile cu privire la economie şi strategii financiare. Adesea, însă, scrisoarea include şi lecţii de viaţă.
Erorile se întâmplă. Recunoaşte-le înainte să fie prea târziu
Buffett a spus că a făcut multe greşeli în toţi aceşti ani. Unele se datorează evaluării greşite a „finanţelor viitoare” ale companiilor pe care le-a cumpărat pentru Berkshire Hathaway. Altele au fost ca urmare a angajării greşite a unor directori, anticipând incorect fie abilităţile lor, fie dedicarea lor pentru companie, scrie publicaţia elenă Naftemporiki.
Într-adevăr, între 2019 şi 2023 Buffett a folosit cuvântul „greşit” sau „eroare” de 16 ori în scrisoarea sa anuală către acţionari, scrie Hotnews.ro.
Ideea este că greşelile sunt normale în timpul afacerilor. „Păcatul principal este întârzierea în corectarea greşelilor”, a scris el.
Fii conştient de puterea unei „decizii bune şi corecte”
Potrivit lui Buffett, consecinţa recunoaşterii erorilor este recunoaşterea puterii marilor decizii. „Experienţa noastră arată că o singură decizie bună poate face o diferenţă uimitoare”, a scris el.
El a subliniat diverse aspecte importante din istoria lui Berkshire Hathaway, cum ar fi achiziţia strategică a lui Geico, decizia de a-l aduce pe fostul consilier McKinsey Ajit Jain în administraţie şi de a-l găsi pe Charlie Munger, un prieten şi partener de afaceri de lungă durată, de mai bine de patru decenii.
Nu judecaţi niciodată un candidat după locul în care a studiat
Când este pe cale să aleagă un director executiv, înţeleptul din Omaha are o regulă: „Nu mă uit niciodată unde a studiat un candidat”.
Buffett a raportat cazul Pete Liegl, fondator şi director al Forest River, o companie de fabricaţie de rulote achiziţionată de Berkshire Hathaway în 2005. În cei 19 ani care au urmat achiziţiei, Buffett a spus că Liegl şi-a depăşit cu mult concurenţii săi, deşi aceştia aveau studii la facultăţi infinit mai bine cotate.
„Există mari manageri care au absolvit la cele mai cunoscute şcoli. Dar sunt mulţi, cum ar fi Pete, care deşi ar fi putut beneficia de studii importante, nu s-a deranjat să termine şcoala”, a scris el.
Concluzia lui Buffett este că „o mare parte din talentul de afaceri este înnăscut”.
Continuaţi să economisiţi
Buffett consideră că cultura pe termen lung a economiilor – şi reinvestirea – a fost cheia succesului capitalismului american.
De la înfiinţarea ţării, „aveam nevoie de mulţi americani pentru a economisi în mod constant şi apoi era nevoie de alţi americani pentru a folosi cu înţelepciune capitalul pus la dispoziţie”, a scris el. „Dacă America ar fi consumat tot ce a produs, ţara ar fi stagnat”, a menţionat el.
În mod similar, acţionarii lui Berkshire Hathaway „au participat la miracolul american” reinvestindu-şi dividendele în loc să consume bani.