Pandemia schimbă regulile celui mai mare pelerinaj din ţară. Mii de oameni sunt aşteptaţi şi anul acesta la moaştele sfintei Parascheva. De teamă ca scenariul de anul trecut în care la procesiune au putut lua parte doar ieşenii să nu se repete, credincioşii au luat cu asalt biserica-simbol din capitala Moldovei încă de pe acum.
De teamă că noul val de îmbolnăviri va duce la impunerea de restricţii încă şi mai dure, zeci de credincioşi au ajuns deja la Iaşi pentru a se ruga la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Toţi cu acelaşi gând!
Deşi încă nu au fost stabilite regulile organizării pelerinajului de anul acesta, reprezentanţii arhiepiscopiei Iaşiului dau asigurări că procesiunea religioasă va avea loc în bune condiţii.
Dacă în alţi ani, în această perioadă, hotelurile şi pensiunile din Iaşi erau arhipline, anul acesta pelerinii au întârziat cu rezervările. Cel mai probabil, credincioşii aşteaptă încă decizia autorităţilor locale.
Autorităţie sanitare inisită că organizarea unui pelerinaj de amploare reprezintă un pericol pentru sănătatea ieşenilor.
În acest moment, incidenţa în judeţul Iaşi se apropie de 3 la mia de locuitori. Doar în ultimele 24 de ore, 392 de ieşeni sau infectat cu virusul SARS-COV-2.