O reţea uriaşă de traficanţi de carne vie a fost destructurată de poliţiştii din mai multe state europene. Zeci de arestări au
fost operate. Doar în ultimul an, suspecţii sunt bănuiţi că ar fi introdus în ţările occidentale peste 10 mii de migranţi ilegali.
Operau o adevărată multinaţională în afara legii. Veniturile lor în această perioadă sunt estimate la peste 15 milioane euro.
O operaţiune de amploare a avut loc cu sprijinul autorităţilor din 5 ţări: Marea Britanie, Germania, Belgia şi Olanda. Eurojust şi Europol au susţinut demersul. Cred că este una din cele mai mari operaţiuni, poate chiar cea mai mare privindu-i pe traficanţii de migranţi.
În Germania, una din ţările în care au pătruns ilegal mulţi migranţi poliţia a arestat numeroşi suspecţi. Sute de poliţişti
au participat la operaţiune.
Autorităţile au descoperit că numeroase ambarcaţiuni erau aduse din China. Ulterior le foloseau pentru a transporta
migranţii din Franţa în Marea Britanie, prin canalul Mânecii.
Migraţia clandestină în Europa a explodat în ultimele luni. Oficialii din ţările UE sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că o criză alimentară în Africa ar putea acutiza fenomenul.