Şapte categorii de pacienţi cu boli cronice grave au dreptul, conform legii, la analize şi investigaţii medicale gratuite, chiar şi atunci când plafonul de decontare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CAS) este epuizat. Acest drept este garantat prin codurile „Monitor” aplicate pe biletele de trimitere, care asigură accesul prioritar la analize, informează reprezentanţii CAS.
În afacerea celor şapte categorii, beneficiari ai acestei facilităţi sunt şi persoanele suspectate de boli oncologice, cele care trebuie să facă analize de prevenţie, gravidele pentru monitorizarea sarcinii, dar şi persoanele neasigurate care au nevoie de testare pentru hepatită B, C sau HIV. Acestea din urmă primesc coduri distincte pentru analizele respective.
În multe clinici şi laboratoare, plafonul de decontare al CAS se epuizează rapid, adesea la începutul lunii, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte până în luna următoare sau să plătească din buzunar. În cazul investigaţiilor complexe, precum RMN sau CT, listele de aşteptare pot fi extrem de lungi. Pentru a preveni astfel de situaţii, Ministerul Sănătăţii şi CAS au stabilit priorităţi pentru pacienţii cu afecţiuni grave.
Cum poţi beneficia de analizele gratuite
Dacă suferi de una dintre următoarele afecţiuni cronice grave, ai dreptul la analize de monitorizare gratuite, efectuate cu prioritate:
Monitor 2 – Cancer
Monitor 3 – Diabet
Monitor 4 – Boală cardiovasculară
Monitor 5 – Boală rară
Monitor 6 – Boală neurologică
Monitor 7 – Boală cerebrovasculară
Monitor 8 – Boală cronică renală
Alte analize prioritare
Testarea pentru confirmarea suspiciunii de boală oncologică (cod SO)
Investigaţiile recomandate persoanelor cu afecţiune oncologică (cod AO)
Monitorizarea sarcinii (cod G)
Testarea pentru virusurile hepatitice B, C şi HIV pentru persoanele neasigurate (cod HS)
Unde poţi face analizele
Aceste analize se pot efectua la orice furnizor de servicii medicale din sistemul public sau privat care are contract cu CAS. Lista completă a furnizorilor poate fi consultată pe site-ul oficial al CNAS.
Ce trebuie să conţină biletul de trimitere
Pentru a beneficia de aceste analize gratuite şi prioritare, medicul trebuie să aplice pe biletul de trimitere unul dintre codurile corespunzătoare afecţiunii tale (de exemplu, Monitor 2 pentru cancer sau Monitor 4 pentru boli cardiovasculare). Fără acest cod, nu vei putea beneficia de analizele prioritizate.
Ce să spui la programare
Atunci când faci programarea pentru analize, anunţă clinica că biletul tău de trimitere conţine un cod de prioritate. Dacă nu menţionezi acest lucru, s-ar putea să întâmpini întârzieri.
Ce faci dacă ţi se refuză analizele gratuite
În cazul în care întâmpini dificultăţi sau ţi se refuză analizele gratuite, este recomandat să depui o plângere la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti sau la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care au obligaţia de a asigura serviciile, chiar şi atunci când fondurile au fost epuizate.
Potrivit legii, furnizorii sunt obligaţi să realizeze aceste analize şi să le deconteze ulterior, după încheierea unui act adiţional care suplimentează bugetul alocat.