Preşedintele Nicuşor Dan a avut, marţi, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei. Discuţiile dintre cei doi s-au concentrat asupra evoluţiilor politice şi de securitate de la nivel internaţional, dar şi asupra rolului pe care Uniunea Europeană îl poate avea într-un context global tot mai complex.
Şeful statului a prezentat întâlnirea drept una fructuoasă şi a evidenţiat experienţa politică vastă a fostului cancelar german. Potrivit lui Nicuşor Dan, dialogul a oferit şi prilejul unei analize asupra modului în care statele europene pot coopera mai strâns pentru consolidarea Uniunii Europene.
„Am avut plăcerea să o primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe fostul cancelar federal german, dr. Angela Merkel. Am purtat o discuţie foarte fructuoasă despre contextul politic şi de securitate la nivel mondial”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe platforma X, potrivit News.ro.
Preşedintele României a precizat că discuţia cu Angela Merkel a fost cu atât mai relevantă cu cât aceasta a avut o carieră politică îndelungată şi a condus Germania timp de 16 ani. Nicuşor Dan a subliniat interesul pentru perspectiva fostului cancelar asupra situaţiei internaţionale.
„A fost foarte interesant să ascult opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experienţă politică”, a transmis şeful statului.
Un alt subiect abordat la Cotroceni a fost necesitatea unei Uniuni Europene mai unite şi capabile să aibă o influenţă mai consistentă în relaţiile internaţionale. România şi Germania pot contribui, prin cooperare, la consolidarea coeziunii europene, potrivit mesajului transmis de preşedintele român.
„Ne-am concentrat asupra rolului constructiv pe care o Uniune Europeană mai unită îl poate juca în afacerile internaţionale, precum şi asupra măsurilor pe care România şi Germania le pot lua împreună pentru a promova o mai mare coeziune europeană şi o poziţie mai fermă în domeniul apărării, cu asumarea unei responsabilităţi sporite de către europeni în cadrul NATO”, a menţionat preşedintele Nicuşor Dan.







