Un taximetrist care a refuzat să transporte un client pe o distanţă scurtă a fost amendat de poliţiştii locali din Constanţa.
Pe motiv că destinaţia solicitată este prea aproape de punctul de plecare sau că este la marginea oraşului, iar ei nu mai găsesc client la întoarcere, sau, pur şi simplu, că nu vor, unii taximetrişti obişnuiesc să refuze curse. Sâmbătă seara, în staţiunea Mamaia, un şofer de taxi a refuzat să preia un client şi apoi, deranjat de insistenţa acestuia, pur şi simplu a plecat. Poliţiştii locali l-au identificat în scurt timp şi a a fost sancţionat conform Legii Nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.