Curtea Constituţională a României analizează marţi, de la ora 17:00, contestaţiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.
Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu către Curtea Constituţională în legătură cu decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a înregistrării candidaturii sale, acesta susţinând că, sub aspect procedural, nu au fost respectate toate condiţiile legale privind cvorumul de prezenţă, cel de vot şi procedura de desfăşurare a şedinţei.
CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.
Alte trei contestaţii vizează decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, una fiind depusă chiar de către acesta.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive.
Este de aştptat ca simpatizanţii lui Călin Georgescu să se adune din nou la Palatul Parlamentului, unde se află sediul Curţii Constituţionale, aşa cum au făcut şi luni, deşi la acel moment Curtea nu avea programate activităţi legate de alegeri.
Luni seară, un bărbat de 43 de ani, despre care există indicii că a participat la actele de violenţă de duminică seară, de la BEC, a fost scos din mulţime şi dus la Parchet. Totodată, jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru portul de obiecte periculoase şi trafic/consum de droguri şi au dat şapte amenzi.