Alegerile prezidenţiale din România costă la 1,39 miliarde de lei. Românii vor fi chemaţi la urne timp de trei duminici consecutive - 24 noiembrie, 1 decembrie şi 8 decembrie - pentru scrutinul parlamentar şi cel prezidenţial.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că au fost aprobate normele pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru preşedintele României, în datele de 24 noiembrie 2024, primul tur, respectiv 8 decembrie, al doilea tur.
24 septembrie este data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în registrul electoral ca alegător în străinătate.
5 octombrie este data limită pentru depunerea candidaturilor şi a semnelor electorale la Biroul Electoral Central.
BEC trebuie să stabilească până maxim pe 12 octombrie ordinea candidaţilor pe buletinul de vot.
Campania electorală începe pe 25 octombrie şi se termină în 23 noiembrie, la ora 7.00.
(Elena Andrei)