Căştile de protecţie devin obligatorii pentru utilizatorii de trotinete electrice în Barcelona

Căştile de protecţie devin obligatorii pentru utilizatorii de trotinete electrice în Barcelona

Începând de sâmbătă, utilizatorii trotinetelor electrice din Barcelona vor fi obligaţi să poarte căşti de protecţie, conform unei noi reglementări adoptate de Primărie. Totodată, se menţine interdicţia de a circula cu aceste vehicule pe trotuare, informează AFP.

Noile reguli intră în vigoare la 1 februarie, iar cei care nu le respectă riscă sancţiuni. Persoanele care nu poartă cască vor primi o amendă de 100 de euro, potrivit Agerpres.

Pentru siguranţa pietonilor şi în conformitate cu reglementările Direcţiei Generale a Traficului din Spania (DGT), trotinetele electrice nu vor mai avea voie să circule pe trotuare. Nerespectarea acestei reguli poate atrage amenzi de până la 500 de euro.

Reguli mai stricte şi pentru biciclete
Noua reglementare vizează nu doar trotinetele, ci şi bicicletele, care vor avea restricţii de circulaţie pe trotuare, cu excepţia cazurilor în care cicliştii sunt însoţiţi de minori.

Ordonanţa Primăriei Barcelona interzice deja utilizarea trotinetelor de către persoanele sub 16 ani şi limitează viteza acestora la 25 km/h, în conformitate cu normele DGT.

Reguli mai stricte pentru trotinete în marile oraşe
Ca şi în alte metropole europene, autorităţile din Barcelona au adoptat măsuri mai dure pentru reglementarea trotinetelor electrice, după numeroase accidente.

Primăria a interzis deja serviciile de trotinete în regim de autoservire, iar din 2023 a impus restricţii pentru transportul acestora în metrou şi autobuze, din motive de siguranţă.

Alte oraşe, precum Madrid, Paris şi Las Vegas, au decis să interzică complet trotinetele de închiriat după o perioadă în care au fost permise.

Afla mai multe desprecastiprotectietrotinete
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt