Case izolate, drumuri închise în mai multe judeţe din estul ţării, din cauza ploilor. O femeie a fost salvată de sub casa prăbuşită

Case izolate, drumuri închise în mai multe judeţe din estul ţării, din cauza ploilor. O femeie a fost salvată de sub casa prăbuşită

Ploile abundente din ultimele zile continuă să producă pagube în judeţele din estul ţării. Două drumuri judeţene din Vrancea au fost blocate, după ce râul Putna a ieşit din matcă şi a inundat carosabilul, iar 20 de gospodării au fost inundate. În Neamţ, mai multe familii au fost izolate de apele crescute, care au rupt un pod. La Galaţi, o femeie a fost salvată de sub casa care s-a prăbuşit peste ea. Inundaţii au provocat daune şi în judeţele Tulcea, Ialomiţa, Galaţi şi Brăila.

Mai multe străzi din municipiul Feteşti sunt inundate şi se acţionează pentru evacuarea apei, iar în două comune din judeţ apa a intrat într-o casă şi în mai multe gospodării, potrivit informaţiilor furnizate duminică de ISU Ialomiţa.

În municipiul Feteşti, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă acţionează pentru evacuarea apei de pe străzi, care face impracticabilă circulaţia pe mai multe artere din localitate.

În comuna Borăneşti se acţionează cu o motopompă pentru evacuarea apei din trei gospodării şi o casă, iar în comuna Bărbuleşti se intervine cu două motopompe pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt