Caracal, o bombă cu ceas

Caracal, o bombă cu ceas
foto: alexis-medical.ro

Tragedia de la Crevedia s-ar putea repeta oricând în multe alte locuri din ţară. Oraşul Caracal stă şi el pe o bombă cu ceas. Sunt 11 staţii GPL şi depozite de gaz, pline cu cisterne, iar multe dintre ele se află chiar lângă locuinţele oamenilor. Dintre acestea, majoritatea aparţin firmelor deţinute de familia primarului, tatăl patronului de la staţia din Crevedia. În doar un an, autorităţile au dat acolo nu mai puţin de 6 amenzi pentru neregulile constatate. 

Staţiile cu GPL se văd la tot pasul în Caracal. Mai ales printre casele localnicilor. 11 la număr în tot oraşul,  multe dintre staţiile GPL aparţin firmelor deţinute de familia primarului. Ca şi cea de la Crevedia, de altfel.  Un fost angajat al unei astfel de staţii din Caracal povesteşte neregulile pe care le-a descoperit acolo, cu ani în urmă.

Inclusiv peste stradă de sediul pompierilor din Caracal există un depozit plin cu cisterne. Viceprimarul din Caracal îi ia apărarea edilului. În momentul în care jurnaliştii i-au cerut explicaţii despre afacerile pe care le are edilul în oraş, viceprimarul a părăsit sala.

Autorităţile spun că au în vizor aceste staţii GPL  încă de acum un an. 6 controale au fost făcute şi nicio societate comercială nu a scăpat fără sancţiuni. 

Firma administrată de fiul primarului din Caracal, împreună cu un alt asociat, are diverse puncte de lucru, în mai multe oraşe din ţară.
 

Afla mai multe desprestatie gplcaracalpericol
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt