Capela de la Palatul Parlamentului a fost sfinţită de Patriarhul Daniel

Capela de la Palatul Parlamentului a fost sfinţită de Patriarhul Daniel

Patriarhul Daniel sfinţeşte luni capela din incinta Parlamentului, care ar urma să fie „un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase” pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului. Amenajarea capelei a fost aprobată în urmă cu doar două săptămâni.

„Astăzi, la Conferinţa <<Leadership politic în identitate creştină>> organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului, am promis că voi sprijini ideea de a crea o capelă în clădirea Legislativului. Modelul de leadership creştin, vizibil în Europa, a influenţat major toate aspectele dezvoltării celulelor sociale. Educaţie şi cultură, organizare administrativă şi chiar militară, dezvoltare economică şi evoluţie socială, toate s-au organizat, concentric, în jurul lăcaşului de cult”, a declarat preşedintele Senatului şi al PNL în octombrie anul trecut.

Capela se găseşte în Palatul Parlamentului, la nivelul P, în zona intrării oficiale C1, şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Acest loc de rugăciune va fi deschis atât parlamentarilor, cât şi vizitatorilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt