Caniculă şi furtuni violente. ANM anunţă coduri galben şi portocaliu pentru jumătate de ţară

Caniculă şi furtuni violente. ANM anunţă coduri galben şi portocaliu pentru jumătate de ţară

România se confruntă luni cu un nou episod de vreme extremă. În timp ce sudul ţării este sub Cod galben de caniculă, cu temperaturi de până la 35 de grade şi nopţi tropicale, meteorologii avertizează că în est şi sud-est sunt aşteptate furtuni puternice, vijelii de până la 90 km/h, grindină şi ploi torenţiale. Instabilitatea atmosferică va continua şi în cursul nopţii, dar şi marţi.

Caniculă în sudul ţării, cu maxime de 35 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de caniculă valabil până marţi dimineaţă pentru sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, sud-vestul Dobrogei şi municipiul Bucureşti.

În aceste zone, temperaturile maxime vor ajunge la 34-35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Noaptea va fi tropicală, cu minime de 19-20 de grade.

Meteorologii avertizează că şi marţi disconfortul termic se va menţine ridicat în sudul şi estul Munteniei, precum şi în sudul Moldovei.

Furtuni puternice, vijelii şi grindină în estul şi sud-estul ţării

În paralel, ANM a emis coduri galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a Moldovei, Munteniei, Dobrogei, estul Transilvaniei şi zonele montane.

În regiunile aflate sub Cod portocaliu sunt prognozate:

  • vijelii cu rafale de 70-90 km/h;
  • grindină de până la 5 cm;
  • averse torenţiale;
  • cantităţi de apă de 50-70 l/mp în doar câteva ore.

Codurile de furtuni rămân în vigoare şi în noaptea de luni spre marţi, iar marţi instabilitatea atmosferică va continua în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi zona Carpaţilor.

Bucureşti: de la caniculă la vijelii

În Capitală, ziua de luni începe cu vreme călduroasă şi disconfort termic accentuat, însă spre seară sunt aşteptate furtuni puternice.

Meteorologii prognozează rafale de 70-90 km/h, ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină. Marţi, vremea se va răcori, iar maxima nu va mai depăşi 29-30 de grade, însă ploile şi intensificările vântului vor continua.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI