Sudul şi sud-vestul ţării se confruntă cu temperaturi caniculare luni şi marţi, maximele urmând să ajungă la 37 de grade. În acelaşi timp, meteorologii anunţă perioade de instabilitate atmosferică în mai multe regiuni. Ploile torenţiale pot fi însoţite de vijelii, descărcări electrice şi grindină.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă o nouă perioadă de vreme foarte caldă în sudul şi sud-vestul ţării. Luni, temperaturile maxime vor ajunge la 36 de grade în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, precum şi în Bucureşti.
Pe alocuri va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Marţi, căldura se menţine în aceleaşi zone, la care se adaugă judeţul Timiş. Temperaturile pot urca până la 37 de grade.
Furtuni în mai multe regiuni
Pe fondul temperaturilor ridicate, instabilitatea atmosferică va afecta treptat mai multe zone ale ţării. Luni sunt aşteptate perioade cu averse în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar în cursul serii şi în noaptea de luni spre marţi fenomenele se extind în sud-estul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei.
Marţi, instabilitatea va fi prezentă în zonele montane, în sud-vest şi centru, iar seara şi noaptea poate apărea şi în restul teritoriului.
Ploi torenţiale şi grindină
Miercuri, fenomenele de instabilitate se vor manifesta mai ales în centrul, sudul şi estul ţării. Sunt prognozate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Izolat pot apărea vijelii cu rafale de 50-55 km/h şi grindină de 1-3 centimetri. Ploile pot avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor ajunge la 15-20 de litri pe metru pătrat în intervale scurte, depăşind pe arii restrânse 35-40 de litri pe metru pătrat.







