George Tuţă (PNL) şi-a depus candidatura pentru Primăria sectorului 1: Începem să reconstruim capitala Capitalei

George Tuţă (PNL) şi-a depus candidatura pentru Primăria sectorului 1: Începem să reconstruim capitala Capitalei

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

“Începând de astăzi, începem să reconstruim capitala Capitalei. Mi-am ghidat întreaga carieră şi viaţă pe baza unor principii solide. Admir decenţa, sunt un iubitor al luptei de idei şi îmi place mereu să mă bazez pe argumente reale, nu pe lozinci şi propagandă atunci când am de dezbătut un lucru. Aceste valori vreau să le aducem în Primăria Sectorului 1 pentru a reconstrui o comunitate, respectul faţă de cetăţeni, priceperea administrativă şi, nu în ultimul rând, cinstea. E nevoie de aceste lucruri pentru a restabili priorităţile capitalei Capitalei, al unui oraş cu un potenţial extraordinar în care lucrează oameni, companii, idei şi misiuni diplomatice pentru a construi cel mai frumos oraş pe care îl avem”, a declarat candidatul PSD – PNL. 

El a mai afirmat că trebuie extinsă reţeaua şcolară, iar curăţenia trebuie să revină în Sectorul 1. 

„Este datoria mea să nu mai permitem nici o secundă ca lucrurile bune pe care le avem la îndemână să fie un privilegiu pentru cetăţeni, fie că vorbim de curăţenie, din păcate, am ajuns în 2024 să vorbim de acest lucru, ţinând cont că Sectorul 1 a fost mereu curat şi a fost printre cele mai curate din întreaga capitală. Cu lucrul acesta vom porni în mandatul meu de primar. Reţeaua şcolară trebuie extinsă de urgenţă. Nu putem permite ca peste o mie de familii să nu aibă un loc decent astăzi la creşe şi la grădiniţele din sector”, a mai transmis George Tuţă. 

George Tuţă, mesaj de forţă despre priorităţile pentru Sectorul 1

Candidatul a anunţat că o prioritate a sa o va constitui atragerea de fonduri europene şi guvernamentale. 

”Este inadmisibil ca într-un mandat întreg să ai toate documentele, să ai banii şi să ai terenul şi să nu fii capabil să construieşti o şcoală nouă. De aceea, atragerea de fonduri, de proiecte europene, de proiecte guvernamentale va fi o prioritate permanentă pentru noi, pentru a da oportunitatea oamenilor la o viaţă mai bună. Acesta este respectul pe care vreau să îl aducem în Sectorul 1. Acestea sunt lucrurile simple cu care vrem să începem şi nu ne vom opri aici. Nu avem locuri de parcare rezidenţială, spaţiile verzi arată deplorabil. Toate aceste probleme au soluţii, au soluţii rapide pe care le vom prezenta în toată campania electorală. Nu sunt soluţii complicate. Ele sunt dovedite peste tot în Bucureşti”, a mai declarat candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1.

Afla mai multe desprebecpsd-pnlgeoorge tuta
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt