Cancelarul german Friedrich Merz l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că desfăşoară un „război hibrid” împotriva Germaniei şi a ordinii politice din Europa. Declaraţiile au fost făcute luni, într-un interviu acordat postului de televiziune ntv, citat de agenţia DPA.
„Putin duce un război informaţional împotriva noastră. Duce un război militar împotriva Ucrainei, iar acest război este îndreptat împotriva tuturor celor care sprijină democraţiile europene”, a afirmat Merz.
Liderul german a subliniat că susţinerea Ucrainei de către Germania şi aliaţii săi este esenţială pentru apărarea valorilor politice ale societăţilor libere şi deschise din Europa. El a acuzat regimul de la Kremlin că încearcă să submineze aceste valori şi să destabilizeze continentul prin război hibrid - o combinaţie de acţiuni militare, dezinformare şi operaţiuni cibernetice.
Referindu-se la incidentele recente cu drone neidentificate în mai multe ţări europene, inclusiv Germania, Merz a declarat că acestea reprezintă o parte a acestei strategii:
„Cunoaştem ameninţarea. Putin vrea să răspândească frică şi să ne intimideze. Nu ne vom lăsa intimidaţi, ci ne vom apăra eficient.”
Întrebat dacă ar lua în considerare o convorbire directă cu preşedintele rus, cancelarul a răspuns:
„Bineînţeles că mă gândesc la asta, dar fiecare încercare de dialog a fost urmată de atacuri şi mai dure asupra Ucrainei.”
Merz a relatat şi o discuţie tensionată avută recent cu premierul Ungariei, Viktor Orbán, în cadrul unei reuniuni a liderilor europeni desfăşurate la Copenhaga. Potrivit cancelarului, Orbán a acuzat ţările occidentale că nu vor să negocieze cu Rusia, iar Merz i-a reamintit acestuia că, după vizitele sale la Kiev şi Moscova din vara anului 2024, Rusia a lansat un atac asupra unui spital pediatric din capitala ucraineană:
„Iar răspunsul lui Putin a fost să bombardeze un spital de copii din Kiev”, a subliniat Merz.