Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de tăiere a 240 de posturi din instituţie

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de tăiere a 240 de posturi din instituţie

Proiectul de reorganizare a Camerei Deputaţilor a fost adoptat cu 99 voturi „pentru”, 86 „împotrivă” şi 23 de abţineri, potrivit Agerpres.

Proiectul de hotărâre prevede reducerea cu 240 a posturilor alocate compartimentelor din serviciile acestui for legislativ.

Proiectul desfiinţează posturile alocate la birourile preşedinţilor comisiilor permanente şi câte un post de la Cancelaria preşedintelui şi de la fiecare cabinet de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

„În termen de cinci zile de la adoptarea prezentei hotărâri, preşedintele Camerei Deputaţilor va nominaliza postul de încadrare pe durată determinată care se reduce la Cancelaria preşedintelui. În termen de cinci zile de la adoptarea prezentei hotărâri, fiecare vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor va nominaliza postul de încadrare pe durată determinată care se reduce din structura cabinetului său de vicepreşedinte”, se arată în document.

De asemenea, se desfiinţează posturile alocate compartimentului Secretar general adjunct 3, posturile de execuţie ocupate de persoanele încadrate pe durată nedeterminată care continuă activitatea după împlinirea vârstei de pensie, posturile de execuţie ocupate de persoanele încadrate pe durată nedeterminată care beneficiază de pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară, posturile vacante de execuţie de la compartimentele prevăzute.

„În termen de maxim 35 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri încetează raporturile de serviciu ale personalului încadrat pe durată nedeterminată în funcţii de conducere care beneficiază de pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară”, menţionează documentul.

Care sunt cele 240 de posturi care vor fi desfiinţate:

  • Departamentul legislativ şi al Secretariatului tehnic – (Cancelaria preşedintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete preşedinţi de comisii, aparat de lucru comisii) – 71 posturi;
  • Cabinet secretar general, cabinete secretari generali adjuncţi – 17 posturi;
  • Secretar general adjunct – 1 post;
  • Direcţia de comunicare, Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare, Direcţia informatică – 15 posturi;
  • Departamentul economic şi cel de resurse umane –14 posturi;
  • Direcţia de control şi Serviciul audit – 8 posturi;
  • Direcţia studii parlamentare şi Direcţia afaceri externe şi protocol –13 posturi;
  • Departamentul transporturi şi administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică – 45 posturi;
  • Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic operativă şi Direcţia achiziţii publice – 19 posturi;
  • Centrul internaţional de conferinţe – 37 posturi.

Restructurări şi la Senat

Senatul a adoptat luni proiectul de hotărâre care prevede reorganizarea instituţiei,propusă de Ilie Bolojan, care prevede reducerea posturilor de la 796 la 618.  Proiectul a fost trecut cu 78 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 4 abţineri.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt