MotoGP a anunţat joi calendarul provizoriu pentru sezonul 2025, iar acesta va cuprinde 22 de Mari Premii, care se vor desfăşura în 18 ţări.
22 de Mari Premii, în 18 ţări de pe cinci continente – acesta este programul record al curselor MotoGP pentru anul 2025. Startul va fi dat de Grand Prix-ul Thailandei, în 28 februarie 2025, iar ultima cursă va fi disputată pe circuitul din Valencia, în luna noiembrie a anului viitor.
Europa va găzdui 12 curse, iar marea revenire este notată în dreptul Marelui Premiu al Cehiei, care va face parte din calendar pentru prima oară din 2020.
Marele Premiu al Indiei, care iniţial urma să se desfăşoare în sezoanele 2025 – 2027, va fi anul viitor doar un concurs de rezervă şi va reveni în circuit abia din 2026.