Cadavru găsit pe şoseaua de centură, în dreptul localităţii Cernica

Cadavru găsit pe şoseaua de centură, în dreptul localităţii Cernica

Un cadavru a fost descoperit pe şoseaua de centură a Bucureştiului, în dreptul localităţii Cernica.

"În această seară, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o persoană cu privire la faptul că pe DNCB - din Cernica se află un cadavru pe carosabil. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Pantelimon şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

La primele verificări, poliţiştii au observat cadavrul ca fiind parţial dezbrăcat, prezentând leziuni traumatice la membre şi lipsa unei porţiuni din scalp.

"A fost anunţat Serviciul de Medicină Legală, care urmează să se deplaseze la faţa locului, pentru efectuarea de activităţi din competenţă", arată sursa citată.

Poliţiştii criminalişti efectuează cercetări la faţa locului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt