Bucurie uriaşă pentru Sebastian Stan şi Annabelle Wallis. Cei doi au devenit părinţi

Bucurie uriaşă pentru Sebastian Stan şi Annabelle Wallis. Cei doi au devenit părinţi

Sebastian Stan şi Annabelle Wallis trăiesc unul dintre cele mai importante momente din viaţa lor. Actorul de origine română şi partenera sa au devenit părinţi pentru prima dată, iar vestea a fost confirmată de presa internaţională. Cei doi au ales, însă, să păstreze discreţia în privinţa noului membru al familiei.

Sebastian Stan şi Annabelle Wallis au devenit oficial părinţi, potrivit informaţiilor publicate de revista People. Actorul în vârstă de 43 de ani şi partenera sa, actriţa Annabelle Wallis, în vârstă de 41 de ani, şi-au întâmpinat primul copil luna trecută.

Până în acest moment, cei doi nu au oferit detalii despre nou-născut, iar identitatea sau sexul copilului nu au fost făcute publice. Potrivit TMZ, cuplul a preferat să păstreze acest moment departe de atenţia publicului, iar reprezentanţii celor doi actori nu au comentat informaţiile apărute în presă.

Vestea că familia lor urma să se mărească a devenit publică în luna aprilie, când Sebastian Stan şi Annabelle Wallis au fost fotografiaţi împreună pe străzile din New York. Atunci, actriţa a afişat pentru prima dată burtica de gravidă, confirmând astfel speculaţiile privind sarcina.

Cu puţin timp înainte de naşterea copilului, Sebastian Stan a vorbit deschis despre emoţiile pe care le avea în legătură cu rolul de tată. Într-un interviu acordat publicaţiei Deadline, cu ocazia promovării filmului „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, actorul a mărturisit:

„Vreau să fiu un tată bun.”

Sebastian Stan a explicat că experienţa filmului l-a făcut să reflecteze mai profund asupra responsabilităţilor pe care le implică această nouă etapă din viaţa sa.

„Simt responsabilitatea de a fi un tată bun. Şi, bineînţeles, un om bun. Am 43 de ani şi simt că, în multe privinţe, abia acum încep să învăţ. Mi se pare pur şi simplu incredibil. Aşa că îmi place foarte mult când descopăr punctele de vedere ale altor oameni. Încerc să citesc cât mai mult posibil, indiferent de punctul de vedere, doar pentru a-l înţelege.”

Relaţia dintre Sebastian Stan şi Annabelle Wallis a intrat în atenţia publicului în 2022, iar cei doi şi-au făcut tot mai des apariţia împreună la evenimente importante din industria cinematografică.

În ultimii ani, actorul a cunoscut şi un succes profesional remarcabil, câştigând Globul de Aur pentru rolul din „A Different Man” şi obţinând o nominalizare la premiile Oscar pentru interpretarea lui Donald Trump în filmul „The Apprentice”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI