Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri seară, că România a câştigat procesul Roşia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.
”Am câştigat procesul Roşia Montană!!! Ne-am luptat pentru România pentru că era nedrept ca fiecare salariat şi pensionar al acestei ţări să fie penalizat pentru ticăloşia unor antiromâni” Mulţumesc echipei de avocaţi care a reprezentat România cu profesionalism, cinste şi onoare! Românii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor unor premieri care au pus interesele personale mai presus decât interesele naţionale”, a scris, vineri seară, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a adăugat: ”Nu am acceptat jaful în cazul vaccinurilor anti-Covid, nu am făcut-o nici acum! Bravo, România”.Instanţa arbitrală internaţională s-a pronunţat, vineri, în cazul Roşia Montană.
Companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) au solicitat despăgubiri în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, în valoare de minim 6,7 miliarde de dolari.
Curtea de Arbitraj obligă la despăgubirea României cu costurile procedurilor de arbritraj, în valoare de 1.437.574,01 dolari, plus dobândă. De asemenea România va fi despăgubită pentru costurile de judecată cu suma de 1.154.774,34 Euro şi 928,641.70 dolari plus dobândă.
Cu o majoritate de 2 la 1, instanţa arbitrală a stabilit că România nu datorează despăbugiri companiei miniere, precizeză surse oficiale pentru stiripesurse.ro. Instanţa de la Washington a stabilit că firma canadiană trebuie să plătească României cheltuieli de judecată.
MINUTA
1. Respinge în unanimitate obiecţiile pârâtului cu privire la competenţa Tribunalului şi la admisibilitatea pretenţiilor.
2. Cu majoritate:
a. Respinge pretenţiile reclamanţilor pe fond în temeiul TBI Canada-România şi în temeiul TBI Regatul Unit-România.
b. Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului costurile procedurilor de arbitraj în valoare de 1.437.574,01 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, reprezentată de rata dobânzii la un bon de trezorerie al SUA pe trei luni, de la data prezentei hotărâri şi până la plata integrală.
c. Obligă reclamanţii să ramburseze pârâtului o parte din cheltuielile de judecată în valoare de 1.154.774,34 EUR, 30.284.053,32 RON şi 928.641,70 USD, împreună cu o dobândă simplă la o rată fără risc, aşa cum este reprezentată de rata dobânzii la un bon al Trezoreriei SUA pe trei luni, începând cu data prezentei hotărâri şi până la plata integrală.
d. Respinge toate celelalte pretenţii formulate de părţi”, se arată în minuta instanţei arbitrale.
România s-a aflat în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de "proiectul minier aurifer de la Roşia Montană", se ridică la aproximativ 6,7 miliarde USD, potrivit unui răspuns transmis de Guvern, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.