Braşov: O ursoaică şi trei pui care veneau frecvent în cartierul Şchei, relocaţi la sute de kilometri depărtare/ Primar: A fost doar prima intervenţie şi este poate şi cea mai importantă, având în vedere că ursul era cantonat între casele oamenilor

Braşov: O ursoaică şi trei pui care veneau frecvent în cartierul Şchei, relocaţi la sute de kilometri depărtare/ Primar: A fost doar prima intervenţie şi este poate şi cea mai importantă, având în vedere că ursul era cantonat între casele oamenilor

O ursoaică şi trei pui care intrau frecvent în cartierul Şchei din municipiul Braşov au fost capturaţi, tranchilizaţi şi relocaţi la câteva sute de kilometri depărtare, într-o zonă unde nu sunt localităţi. "Aceasta a fost doar prima intervenţie şi este poate şi cea mai importantă, având în vedere că ursul era cantonat între casele oamenilor, deci era esenţial să-l extragem din această zonă", a afirmat primarul din Braşov, Allen Coliban. 

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Braşov, o ursoaică şi cei trei pui ai săi, care intră în oraş în mod frecvent, în zona cartierului Şchei, au fost capturaţi şi tranchilizaţi, în noaptea de luni spre marţi, în zona străzii Nisipului de Sus

"Iubim urşii, dar siguranţa oamenilor este mai importantă! Celula de intervenţie pe care am constituit-o dă primele roade! Noaptea trecută am reuşit să capturăm şi să relocăm o ursoaică şi pe cei trei pui ai săi. Ursoaica are 8 ani şi în jur de 110 kg, iar puii au 8 luni şi ating greutatea de circa 20 kg. Ea a primit un sistem de monitorizare prin GPS şi a fost mutată, alături de puii ei, în alt fond cinegetic, la câteva sute de kilometri de Braşov. Familia de urşi a fost eliberată în această dimineaţă, într-o zonă aflată la mare depărtare de orice aşezare omenească. Traseul ursoaicei va fi monitorizat permanent prin GPS", a scris, pe Facebook, primarul Allen Coliban.

Afla mai multe desprebrasovpuirelocareurs
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt