Brad Pitt şi Angelina Jolie au ajuns la un acord de divorţ, după o luptă juridică care a durat mai mult de opt ani. Potrivit avocaţilor lui Jolie, ambele părţi au semnat înţelegerea la 30 decembrie.
„Acum mai bine de opt ani, Angelina a intentat divorţ de domnul Pitt. Ea şi copiii au părăsit toate proprietăţile pe care le împărţeau cu domnul Pitt, iar de atunci s-a concentrat pe găsirea păcii şi vindecării pentru familia lor. Aceasta este doar o parte a unui proces lung şi continuu care a început în urmă cu opt ani. Sincer, Angelina este epuizată, dar este uşurată că această parte s-a încheiat”, a declarat James Simon, avocatul lui Jolie de la Hersh Mannis, citat de news.ro.
Angelina Jolie a intentat divorţ de Brad Pitt în 2016.
Jolie şi Pitt au fost împreună aproximativ un deceniu şi au devenit părinţii a şase copii înainte de a se căsători în 2014.
Durata divorţului lor poate fi atribuită unui număr de factori, inclusiv un proces controversat privind custodia, consecinţele unei dispute din 2016 într-un avion privat şi o dispută juridică complicată legată de vânzarea de către Jolie a participaţiei sale la Château Miraval, vinăria franceză pe care au deţinut-o împreună şi proprietatea pe care s-au căsătorit.