Botoşani: Patru percheziţii efectuate într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Botoşani: Patru percheziţii efectuate într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii din Botoşani au efectuat, sâmbătă, patru percheziţii domiciliare într-un dosar privind comiterea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc în comuna Ungureni, fiind făcute de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Săveni

"În urma activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri, printre care o lunetă pentru puşcă cu aer comprimat, peste 300 de proiectile metalice, telefoane mobile, aproximativ 300 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi articole pirotehnice deţinute fără drept", a afirmat Nenişcu.

Oficialul IPJ susţine că tot în urma acţiunii de sâmbătă au fost identificaţi trei câini din rasa ogar şi ciobănesc caucazian, deţinuţi fără respectarea prevederilor legale, motiv pentru care proprietarii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 7.000 de lei.

În acest dosar s-a dispus extinderea cercetărilor pentru alte doua infracţiuni, respectiv, operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi contrabandă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt