Premierul Marii Britanii s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski la Kiev! Boris Johnson a anunţat că ţara va trimite ajutor
suplimentar Ucrainei, pe lângă cel anunţat deja vineri, în valoare de 130 de milioane de dolari. De asemenea, Comisia
Europeană, alături de mai mulţi aliaţi va aloca 9,1 miliarde sub formă de donaţii, subvenţii şi împrumuturi pentru a sprijini
refugiaţii ucraineni. În contextul actualei crize de securitate, secretarul general al NATO a spus că alianţa lucrează la o
prezenţă militară permanentă la graniţa sa.
Kievul a fost vizitat de cei mai mulţi demnitari politici în acest weekend! În cadrul vizitei sale, Boris Johnson a vorbit cu
curainenii şi i-a aisgurat că vor susţine ţara atât timp cat va fi necesar.
Boris Johnson este primul lider G7 care vizitează Ucraina de la începutul războiului. După întâlnirea cu Zelenski, Marea
Britanie a anunţat că va trimite 120 de vehicule blindate şi noi sisteme de rachete antinavă ca sprijin pentru Ucraina.
Anunţul a fost făcut după întâlnirea dintre premierul Boris Johnsohn şi Volodimir Zelenski la Kiev. Acesta este încă un
ajutor suplimentar venit din partea Marii Britanii. Regatul Unit va garanta şi un credit suplimentar în valoare de jumătate de
miliard de dolari de la Banca Mondială pentru Ucraina.
În cadrul evenimentului ”Stand up for Ukraine” care a avut loc în Varşovia, s-au strâns 1,9 miliarde de dolari pentru
sprijinirea persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei şi alţi aproximativ 8 miliarde pentru cei care au fugit în statele
vecine.
Cu ocazia evenimentului premierul Nicolae Ciucă a transmis şi el un mesaj.
Secretarul general al NATO a anunţat că din cauza acţiunilor preşedintelui rus, Vladimir Putin, alianţa se află ”în mijlocul
unei transformări foarte fundamentale” care va ”reflecta consecinţele pe termen lung.”
Preşedintele Ucrainei spune că sancţiunile impuse până acum Rusiei nu sunt suficiente pentru a opri războiul şi
pentru a-l forţa pe Putin să ajungă la pace. Zelenski cerut din nou embargo asupra petrolului din Rusia.