Bolojan negociază un nou pachet de finanţare cu Banca Mondială

Bolojan negociază un nou pachet de finanţare cu Banca Mondială

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o întâlnire de lucru cu o delegaţie a Băncii Mondiale condusă de Antonella Bassani, vicepreşedinte pentru Europa şi Asia Centrală. Discuţiile au vizat sprijinul tehnic şi financiar de care România are nevoie pentru a avansa reformele economice şi pentru a îmbunătăţi performanţa instituţiilor publice.

O parte importantă a discuţiilor a fost dedicată mobilizării finanţărilor în domenii-cheie. Banca Mondială şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini România prin împrumuturi şi garanţii destinate agriculturii, energiei şi proiectelor realizate în parteneriat public-privat.

Premierul Bolojan a atras atenţia asupra potenţialului agricol nevalorificat al României şi a arătat că lipsa capacităţilor de procesare a produselor agroalimentare menţine ţara în poziţia de importator de produse finite. Acesta a cerut sprijin pentru dezvoltarea industriei de procesare, astfel încât România să poată creşte producţia internă şi să îmbunătăţească balanţa comercială. În domeniul energiei, discuţiile au vizat accesul la finanţări pentru proiecte care pot stabiliza şi moderniza sistemul energetic, potrivit unui comunicat al Guvdernului. 

Ilie Bolojan a precizat că Guvernul este decis să îmbunătăţească colectarea veniturilor la buget şi să combată evaziunea fiscală. În acest sens, a solicitat expertiza Băncii Mondiale pentru ajustarea legislaţiei şi a procedurilor fiscale, astfel încât sistemul să devină mai eficient şi mai transparent. De asemenea, s-a discutat despre reforme în companiile de stat, pentru o guvernanţă mai bună şi pentru profesionalizarea managementului.

Banca Mondială şi-a confirmat disponibilitatea de a continua să sprijine România în finanţarea deficitului bugetar, cu condiţia continuării reformelor asumate. Reprezentanţii instituţiei au subliniat că acest sprijin vine pentru a consolida stabilitatea economică şi pentru a susţine politici publice durabile.

În final, premierul Ilie Bolojan a adăugat că obiectivul central al reformelor este creşterea eficienţei statului şi recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice.

“Avem nevoie ca fiecare leu încasat la buget să fie folosit cu responsabilitate, iar reformele să producă rezultate vizibile pentru oameni. Statul trebuie să devină mai eficient şi mai corect în ceea ce face, să ofere servicii mai bune cetăţenilor şi să le recâştige încrederea. Parteneriatul cu Banca Mondială ne ajută să accelerăm aceste schimbări şi să construim o economie pe baze sănătoase”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Antonella Bassani a adăugat: „Suntem gata să oferim nu doar finanţare, ci şi expertiză, pentru ca România să-şi valorifice potenţialul în sectoarele esenţiale şi să asigure un stat mai eficient şi responsabil faţă de cetăţeni”.

La întâlnirea de astăzi au mai participat Florin Zaharia, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, şi Liviu Voinea, reprezentantul României la Banca Mondială.

Afla mai multe desprebolojanbanca mondiala
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt