Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seară că speră ca proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor să fie declarat constituţional, în ciuda avizului negativ transmis de Consiliul Superior al Magistraturii. El a afirmat că întârzierea avizului a împiedicat Guvernul să adopte mai devreme proiectul, în condiţiile în care România riscă pierderea unor fonduri europene dacă legea nu este adoptată până la 28 noiembrie.
„Dacă avizul venea mai repede, proiectul era deja adoptat. Sunt proceduri care nu depind doar de Guvern. Contează termenele, interpretările şi faptul că unele măsuri pot fi contestate în instanţă”, a spus Bolojan la Digi24, subliniind că sume importante din PNRR rămân blocate până la adoptarea reformei.
Premierul a punctat că problema de fond trebuie rezolvată urgent: pensionările la 48-50 de ani şi pensiile egale cu ultimul salariu. „Pensionarea trebuie să se facă la o vârstă normală, de 65 de ani, iar pensia să fie una rezonabilă. Acest principiu trebuie extins şi la alte categorii cu sisteme de pensionare anormale”, a afirmat el, precizând că schimbările ar trebui aplicate „cât mai repede, anul viitor”.
Întrebat dacă se aşteaptă la îngăduinţă din partea Comisiei Europene, Bolojan a admis că întârzierea reformelor va aduce penalizări în cazul unor jaloane ratate - cum este cel privind conducerea Hidroelectrica - însă cuantumul lor va face obiectul negociilor.
Bolojan a insistat că Guvernul a demonstrat Comisiei Europene seriozitate în implementarea reformelor. „Faptul că în iulie am evitat suspendarea fondurilor europene, iar acum am fost scoşi din procedura de deficit excesiv arată buna credinţă a Guvernului”, a spus premierul, exprimând speranţa că jalonul privind pensiile magistraţilor va fi îndeplinit.
CSM a avizat negativ proiectul, însă avizul este consultativ, iar Guvernul îşi poate asuma răspunderea pentru adoptarea legii.






