Bolojan, discuţii cu investitori străini. Deficitul, cheltuielile publice şi fondurile europene, pe agenda întâlnirii

Bolojan, discuţii cu investitori străini. Deficitul, cheltuielile publice şi fondurile europene, pe agenda întâlnirii

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai J.P. Morgan, ai unor companii străine şi ai instituţiilor financiare internaţionale. Discuţiile s-au concentrat pe situaţia finanţelor publice, reducerea deficitului bugetar, costurile de finanţare ale României şi absorbţia fondurilor europene.

Investitorii au apreciat măsurile adoptate de Guvern în ultimul an pentru reducerea deficitului şi controlul cheltuielilor publice, considerând că acestea au contribuit la menţinerea încrederii în economia României. În acelaşi timp, reprezentanţii mediului de afaceri au subliniat că rezultatele trebuie consolidate, iar politicile economice şi fiscale trebuie să fie predictibile pentru a susţine investiţiile pe termen mediu şi lung.

Unul dintre principalele semnale transmise de investitori a fost legat de riscul ca eventualele schimbări politice să încetinească reformele. Aceştia au atras atenţia că reducerea cheltuielilor publice şi a deficitului trebuie să continue indiferent de evoluţiile de pe scena politică.

Bolojan a susţinut că România are nevoie cât mai rapid de un guvern cu puteri depline şi de un premier care să poată continua procesul de reformă. Potrivit acestuia, reducerea deficitului trebuie realizată prin controlul cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului de stat şi prioritizarea investiţiilor.

Bolojan: „Trebuie să valorificăm această resursă pentru investiţii”

Un alt subiect important al discuţiilor a fost absorbţia fondurilor europene, în special a granturilor disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Premierul a afirmat că Executivul va face toate demersurile pentru a maximiza rata de absorbţie a fondurilor din PNRR până la sfârşitul anului.

„Vom face toate eforturile pentru ca rata de absorbţie a fondurilor din PNRR să se maximizeze până la sfârşitul anului. Trebuie să valorificăm această resursă pentru investiţii şi pentru dezvoltarea economiei”, a declarat Ilie Bolojan.

Şeful Guvernului a transmis că România va continua măsurile de consolidare fiscală şi de reducere a riscurilor asociate finanţelor publice.

Totodată, Executivul îşi propune să menţină dialogul cu investitorii străini, instituţiile financiare internaţionale şi partenerii europeni, în contextul în care accesul la finanţare şi atragerea fondurilor europene sunt esenţiale pentru susţinerea economiei.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI