Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să păstreze rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an, dobânda Lombard la 7,50% şi cea la facilitatea de depozit la 5,50%. Nivelurile rezervelor minime obligatorii pentru pasivele băncilor rămân neschimbate.
Banca precizează că deciziile vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, sprijinind creşterea economică sustenabilă şi implementarea reformelor structurale, inclusiv prin absorbţia fondurilor europene. Rata anuală a inflaţiei s-a situat în octombrie la 9,76%, în uşoară scădere faţă de septembrie, în timp ce inflaţia de bază CORE2 ajustat a rămas la 8,1%.
BNR evidenţiază că scumpirea energiei şi majorarea TVA au influenţat în continuare preţurile, în timp ce evoluţiile economice arată o creştere modestă a PIB, o cerere internă mai slabă, dar o reducere a deficitului comercial şi de cont curent. Creditarea sectorului privat a încetinit, iar piaţa muncii a arătat uşoare ajustări în trimestrul III 2025.
Raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat pe 14 noiembrie, iar minuta şedinţei de politică monetară va fi publicată pe 24 noiembrie. Următoarea şedinţă a BNR va avea loc pe 19 ianuarie 2026.






