Banca Naţională a României a menţinut neschimbate dobânzile, în linie cu aşteptările analiştilor. BNR vede o semi-stagnare a economiei în semestrul al doilea din acest an. Inflaţia ar urma să ajungă la un platou la finele lunii septembrie şi să scadă foarte uşor până la finele anului, urmând să se adauge presiuni de scădere a ratei din corecţia bugetară.

Rata cheie este la nivelul curent de 6,5% pe an încă din august 2024. Inflaţia a urcat de la 4,9% în aprilie la 7,8% în iulie şi 9,9% în august, pe fondul creşterii abrupte a facturilor la energia electrică, apoi creşterea generalizată a preţurilor ca urmare a majorării TVA şi a accizelor.
Prognoza din august a băncii arată inflaţia la 9,2% în septembrie şi la 8,8% la finele anului.
Rata inflaţiei de bază a urcat de la 5,7% în iunie la 7,9% în august.
În piaţa monetară, BNR notează reducerea lentă a dobânzilor în august septembrie, acestea rămânând peste nivelul din aprilie. Piaţa creditului a continuat să se tempereze, notează BNR, cu o scădere a dinamicii anuale de la 9,1% în iunie la 8% în august, în special pe seama încetinirii componentei în lei.