Aproape 200 de români sunt blocaţi de joi după amiază pe aeroportul Leeds. Zborul lor a fost amânat din cauza ninsorii abudente, dar vineri aeroportul a fost redeschis. Chiar dacă celelate avioane s-au ridicat de la sol, nu s-a întâmplat la fel şi cu cel programat pentru ruta Leeds-Bucuresti.
Joi, reprezentantii aeroportului i-au anunţat pe români că avionul a îngheţat şi nu există aparatura necesară să-l dezgheţe. Apoi au declarat că de fapt un motor s-a stricat.
vineri noapte, oamenii au fost anunţaţi că zborul se amână pentru azi la ora 14.30. În tot acest timp, nu au primit apă, mâncare şi nici cazare la un hotel. În cursul dimineaţii, pasagerii au primit un nou mesaj că zborul a fost din nou amânat. Traficul aerian a fost perturbat după ce un val de aer polar insotit de viscol s-a abătut asupra Marii Britanii.