Blestemul meşterului Manole loveşte la Oradea

Blestemul meşterului Manole loveşte la Oradea

Inaugurată cu fast în 2015, după ample lucrări de reabilitare care au costat 2 milioane de euro, Grădina Publică Dealul Ciuperca din Oradea a devenit nefuncţională după doar câteva luni. O alunecare de teren ar fi fost de vină.
Autorităţile au luat-o de la capăt şi refăcut parcul. A fost însă o muncă de Sisif. O nouă alunecare de teren a lovit chiar înainte de recepţia lucrării.

Ani la rândul, Dealul Ciuperca din Oradea a reprezentat un punct important de atracţie pentru localnici şi turişti. Locul, aflat la câteva sute de metri altitudine, oferă o privelişte unică asupra oraşului. Pentru a-l pune în valoare, Primăria a început în urmă cu 8 ani modernizarea acestui spaţiu. Cele 2 milioane de euro investite din fonduri europene s-au dus însă rapid pe apa Sâmbetei.

Dezastul a fost pus pe seama constructorului. Care a dat vina pe proiectant. Fără un vinovat pentru lucrarea de
mântuială, municipalitatea a decis să o ia de la capăt. Anul trecut, după o lungă perioadă în care grădina publică a fost nefuncţională, o altă firmă a refăcut Dealul Ciuperca. În schimbul a aproximativ 500 de mii de euro. Recepţia finală ar urma să aibă loc în luna martie. Doar că în noaptea dintre ani, dezastrul a lovit din nou şi terenul a luat-o iar la vale.

Situaţia stârneşte rumoare printre localnici.

În paralel, Primăria Oradea a dat în judecată firmele care sau ocupat iniţial de proiectarea şi reabilitarea Dealului
Ciuperca. Cere despăgubiri de 2,45 milioane de lei despăgubiri. Tribunalul Bihor a respins însă cererea
municipalităţii aşa că juriştii primăriei au făcut recurs la Curtea de Apel.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt