Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a recunoscut în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite că relaţia pe care a avut-o cu Jeffrey Epstein reprezintă una dintre cele mai mari erori de judecată din viaţa sa publică. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei audieri desfăşurate cu uşile închise în faţa Comisiei pentru Supraveghere şi Reformă Guvernamentală, în contextul investigaţiilor privind cercul de influenţă construit de infractorul sexual.
În declaraţia introductivă transmisă înaintea audierii, Gates a explicat că prima întâlnire cu Epstein a avut loc în 2011, la câţiva ani după ce acesta fusese condamnat în Florida pentru solicitarea unei minore în scopul prostituţiei. Potrivit miliardarului, scopul contactelor a fost identificarea unor posibile surse de finanţare pentru proiectele Fundaţiei Gates dedicate sănătăţii globale.
Totuşi, Bill Gates a admis că decizia de a păstra legătura cu Epstein a fost una profund greşită.
„Nu ar fi trebuit niciodată să mă întâlnesc cu Epstein. Pe baza a ceea ce ştiu acum, înţeleg că nici măcar dacă ar fi adus donatorii pe care îi promitea, asocierea cu el nu ar fi fost justificată”, a declarat Gates, potrivit News.ro.
Fondatorul Microsoft a insistat asupra faptului că nu a fost martor la activităţi ilegale şi că nu a avut informaţii care să indice existenţa unor infracţiuni în desfăşurare.
„Nu am mers niciodată pe insula lui, la ferma lui sau la locuinţa lui din Florida. Nu am victimizat pe nimeni”, a afirmat fondatorul Microsoft.
Gates a precizat că întâlnirile cu Epstein au avut loc între 2011 şi 2014 şi s-au concentrat în principal pe discuţii despre potenţiali donatori şi mecanisme de susţinere financiară pentru activităţile filantropice ale fundaţiei. În cele din urmă, niciuna dintre iniţiativele propuse nu s-a materializat, iar omul de afaceri a decis să întrerupă definitiv orice contact cu Epstein.
În timpul audierii, Gates a dezvăluit şi că Epstein ar fi încercat ulterior să îl şantajeze folosindu-se de informaţii despre viaţa sa personală.
„Epstein a încercat să utilizeze informaţii despre viaţa mea personală pentru a mă presa să reiau contactul cu el. Nu a avut succes, însă acest lucru arată modul în care încerca să îşi promoveze propriile interese”, a spus Gates.
Miliardarul a subliniat că întreaga situaţie a avut consecinţe inclusiv asupra imaginii Fundaţiei Gates, una dintre cele mai importante organizaţii filantropice din lume.
„În activitatea mea, reputaţia este baza parteneriatelor care salvează vieţi. Întâlnirile cu Epstein au fost o gravă eroare de judecată şi au pus în pericol această muncă”, a declarat miliardarul.
Audierile din Congres au loc în contextul intensificării investigaţiilor privind activităţile şi conexiunile lui Jeffrey Epstein, după publicarea, la finalul anului 2025, a unui volum uriaş de documente legate de anchetele desfăşurate de Departamentul de Justiţie şi legislativul american.
Jeffrey Epstein, care a avut conexiuni cu numeroase figuri influente din politică şi mediul de afaceri, a murit în august 2019 într-o închisoare din New York, la scurt timp după ce fusese arestat sub acuzaţia de trafic sexual de minore. Cu peste un deceniu înainte, acesta fusese condamnat în Florida pentru infracţiuni ce vizau exploatarea sexuală a unei minore, caz care a continuat să ridice semne de întrebare privind amploarea reţelei sale de contacte şi influenţă.







