Locuitorii unui cartier din Bucureşti au reuşit să oprească distrugerea unei baze sportive şi transformarea ei într-un hipermarket. Centrul „Girueta” va rămâne, cel puţin pentru un timp, un plămân verde pentru cartierul Berceni. Asta după ce proprietarul, un investitor privat, a pierdut procesul privind planul urbanistic prin care dorea să demoleze baza. Oamenii din zonă speră acum că locul va fi în viitor redeschis şi transformat în parc sau teren sportiv.
În urmă cu trei ani, chiar în timpul pandemiei, când nu se puteau face multe lucruri, Consiliul General al PMB a aprobat, în şedinţa din 30 aprilie, proiectul prin care pe spaţiul bazei sportive Girueta să fie construit un centru comercial.
De la bun început, cei care au atacat PUZ-ul au remarcat o serie de probleme. De exemplu, în momentul în care a fost aprobat, documentul nu avea semnătura arhitectului-şef al Capitalei.
Într-un caz rar în justiţia din România, instanţa a anulat Planul Urbanistic Zonal.
Locuitorii din Berceni speră acum că baza „Girueta” va prinde din nou viaţă. Mai ales că, odată cu privatizarea, a fost lăsată în paragină, iar acum arată ca o groapă de gunoi.
„Girueta” a fost astfel ferită de destinul comun al bazelor sportive construite în timpul comunismului. În prezent, foarte puţine dintre acestea mai sunt funcţionale.
Dacă în 1989 în Bucureşti erau 55 de baze sportive funcţionale, astăzi mai puţin de 30 mai pot fi folosite. Restul au fost fie date uitării, fie demolate şi transformate în blocuri sau mall-uri.