Scene de groază au fost surprinse noaptea trecută în Buzău. O trecere de pietoni s-a transformat în ring de box după ce un pieton şi pasagerul unei maşini s-au luat la bătaie în văzul tuturor.
Conflictul a pornit imediat după un scurt schimb de replici. Victima, un bărbat de 33 de ani, a rămas întinsă la pământ după ce pasagerul maşinii din imagini i-a aplicat un pumn în plină figură. Martorii prezenţi la întreaga scenă au sărit în ajutorul celui rănit, în vreme ce bătăuşal s-a făcut nevăzut. La
scurt timp după altercaţie, poliţia l-a identificat pe agresor. După audieri, acesta a plecat liber acasă însă pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.