Ministrul de Interne a trimis corpul de contro la poliţia din Buzău. ”Intervenţia primului echipaj a lăsat de dorit” spune Lucian Bode despre cazul activistului bătut de faţă cu poliţia. Pe de altă parte, însă, sindicaliştii iau apărarea poliţiştilor şi spun că nu erau pregătiţi fizic să intervină iar legislaţia nu le permitea nici să folosească arma din dotare.
Robert Niţu este activist de mediu. A vrut să documenteze de unul singur cazul unor indivizi care vindeau ilegal păsări. Nu a fost o idee bună însă, pentru că oamenii au sărit la bătaie. I-au spart geamul maşinii şi l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele. A sunat imediat la poliţie, iar când credea că a scăpat, bătăuşii şi-au făcut din nou apariţia.
Bărbatul a reuşit cu greu să să scape pentru a doua oară din mâinile agresorilor. Ajuns la secţie a dat nas în nas cu cei care l-au bătut.
Modul de acţiune al echipajului de poliţie este acum anchetat de Corpul de Control. Ministrul de interne spune că
intervenţia a fost una incorectă.
Pe de altă parte, reprezentanţii sindicatului EUROPOL spun că oamenii legii au făcut tot ce puteau la acel moment- atât din punctul de vedere al legislaţiei cât şi al… împrejurărilor.
Pe lângă ancheta corpului de control care-i vizează pe agenţi, a fost deschis şi un dosar penal pentru lovire şi
distrugere, iar agresorii au fost reţinuţi după ce iniţial procurorul i-a lăsat în libertate pe motiv ca nu ar reprezenta
un pericol public.