Bătaie ca-n filme într-o localitate bistriţeană. Mai mulţi bărbaţi din Republica Moldova au intrat cu forţa în primărie şi i-au luat la bătaie pe angajaţii instituţiei. Scandalul a continuat şi afară, iar acolo agresorii au folosit chiar şi lopeţi. Doar jandarmii au putut să-i oprescă. Cinci persoane au fost rănite. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
Sediul primăriei din Şieuţ a devenit câmp de bătălie la scurt timp după ce microbuzul în care se aflau mai mulţi tineri din Republica Moldova s-a defectat, în apropiere. Aşteptând să-şi continue drumul, aceştia s-au pus pe băut. Ameţiţi de alcool şi puşi pe scandal, ei au dat năvală în primărie, cerându-i edilului să găsească o soluţie. Acolo au început să-i îmbrâncească şi să-i lovească pe funcţionari, care, speriaţi, s-au ascuns prin birouri. Bătaia a continuat şi afară, dar de data aceasta de la pumni şi picioare s-a trecut la pari şi lopeţi.
Bătăuşii s-au potolit doar când au intervenit jandarmii şi luptătorii de la acţiuni speciale. Secretarul comunei a ajuns însă la spital, iar alte patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. .Cinci dintre scandalagii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Poliţiştii continuă cercetările, iar agresorii vor fi prezentaţi parchetului cu propunere de arestare preventivă.