Pompierii din Bacău, împreună cu echipe de scafandri, au căutat duminică, timp ce mai multe ore, fără niciun rezultat, trupul bărbatului ai cărui copii au fost găsiţi morţi în apele lacului de acumulare Răcăciuni la scurt timp după ce tatăl a plecat de acasă împreună cu cei doi copii ai săi, ameninţând că se sinucide. Căutările vor fi reluate luni dimineaţă
Pompieri cu bărci şi scafandri au căutat, duminică după amiază, timp de mai multe ore trupul bărbatului din localitatea Pânceşti care duminică, după ce s-a certat cu soţia sa, a luat cei doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu ce mici. Căutările au început la scurt timp după ce trupurile copiilor au fost găsite fără viaţă pe luciul apei.