Un constănţean de 67 de ani a fost găsit mort în apele Portului Tomis. Salvatorii au fost solicitaţi să intervină după
ce trupul sau a fost văzut plutind pe mare de câţiva tineri care alergau pe dig. La faţa locului a fost trimisă o navă de căutare şi salvare şi o maşină de pompieri cu 6 subofiţeri. Ambulanţa a direcţionat un echipaj medical de urgenţă, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Poliţiştii spun că bărbatul era din Constanţa, iar dispariţia sa nu fusese încă raportată. Trupul acestuia va fi transportat la morgă, pentru ca medicii legişti să stabilească din ce cauze s-a produs decesul, iar poliţiştii continuă cercetările în acest caz.