Balmoral, castelul din Scoţia unde a murit regina Elisabeta a II-a, se deschide, în premieră, după 170 de ani

Balmoral, castelul din Scoţia unde a murit regina Elisabeta a II-a, se deschide, în premieră, după 170 de ani

Bamoral, castelul din Scoţia unde a murit regina Elisabeta a II-a, se deschide, în premieră, pentru public, între 1 iulie şi 4 august. Este pentru prima dată în peste 170 de ani.

Castelul a fost una dintre reşedinţele preferate ale reginei Elisabeta a II-a, unde a murit în 2022. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere numeroasele colţuri şi cotloane ale castelului, inclusiv sălile de mese şi biblioteca. De asemenea, vizitatorii vor putea vedea îmbunătăţirile aduse de regele Charles de la încoronarea sa. În special, el a înlocuit covoarele din salon cu tartan Hunting Stewart, ca pe vremea reginei Victoria.

„Este un loc magnific. „Oamenii care au reuşit să obţină un bilet vor experimenta casa de vacanţă a familiei regale. Este exact aşa. Se simte ca acasă”, a declarat pentru The Guardian o persoană responsabilă cu turul ghidat.

Care este preţul turului ghidat

Pentru suma de 100 de lire sterline (116 euro), vizitatorii vor avea acces la mai multe camere folosite de rege şi regină. Pentru 150 de lire sterline (175 de euro), aceştia vor avea parte şi de un ceai de după-amiază şi o gustare uşoară. Biletele pentru tururi s-au epuizat însă din primele 24 de ore. Vizitele sunt reduse la 40 de persoane pe zi.

(Elena Andrei)

Afla mai multe desprebalmoralcastelregina elisabeta
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt