La mai bine de o lună de la depistarea iniţială a bacilului Piocianic în reţeaua de apă a Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, bacteria este încă prezentă în sistemul intern al unităţii sanitare, a anunţat joi primarul municipiului, Mihai Poliţeanu, potrivit News.ro.
Edilul a precizat că restricţiile privind utilizarea apei din spital rămân în vigoare, iar autorităţile au decis să treacă la o măsură radicală: înlocuirea integrală a reţelei de ţevi din interiorul clădirii.
„În data de 10 martie analizele au arătat că reţeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploieşti este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic). Chiar dacă nu s-au semnalat cazuri de infecţie cu Pseudomonas Aeruginosa nici la pacienţii internaţi, nici la personalul spitalului, situaţia încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat din acel moment până astăzi. Bacilul este încă prezent în reţeaua de apă a spitalului”, a transmis Mihai Poliţeanu într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.
În cadrul unei şedinţe organizate recent cu reprezentanţii Prefecturii Prahova, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică şi conducerii spitalului, s-a decis menţinerea restricţiilor privind consumul de apă potabilă şi menajeră. Pacienţii, aparţinătorii şi personalul medical vor beneficia în continuare de apă îmbuteliată, asigurată din stocurile existente.
Deoarece toate intervenţiile de igienizare a reţelei interne au eşuat, iar testele efectuate pe reţeaua exterioară nu au indicat prezenţa bacteriei, autorităţile au hotărât să înceapă lucrările de înlocuire completă a instalaţiei de apă din spital. Acestea sunt deja în curs de desfăşurare.
Bacteria Pseudomonas aeruginosa, cunoscută şi sub denumirea de bacil piocianic, este un agent patogen periculos, asociat frecvent cu infecţii nosocomiale, în special în rândul pacienţilor cu sistem imunitar slăbit.