Nouă lege a pensiilor publice a stârnit un scandal monstru în Coaliţie. Motivul? Impactul bugetar, care ar putea fi atât de mare încât România nu s-ar mai putea încadra în ţintele de deficit bugetar în anii viitori, conform experţilor de la Fondul Monetar Internaţional.
Prima TV vă prezintă calculele pentru noua lege a pensiilor. În forma sa actuală, legea ar putea aduce creşteri de venituri de până la 80% pentru unii pensionari, dar în situaţii excepţionale. Cei care au muncit 40 de ani, fără pauze, ar putea primi cu 900 de lei mai mult de la 1 septembrie 2024 la pensie!
Calculele Ministerului Finanţelor sunt diferite faţă de calculele Ministerului Muncii. O instituţie spune că impactul majorării de anul viitor va fi de 30 miliarde de lei, în timp ce alta spune că va fi de 50 miliarde lei. Ceea ce este clar este că anul viitor plata pensiilor ar putea ajunge până la 30 miliarde de euro.
Pentru că anul viitor pensiile se vor majora de două ori: o dată la 1 ianuarie, cu 13,8%, care reprezintă indexarea cu rata inflaţiei, şi a doua oară, la 1 septembrie, când va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Asta înseamnă că, pensia minimă, care este de 1.125 lei anul acesta, se va majora cu 13,8%, de la 1 ianurie 2024 şi va ajunge la 1.280 lei.
În noua lege a pensiilor se vorbeşte despre un sistem de bonificaţie al angajaţilor prin intermediul punctelor de stabilitate. Sunt de fapt stimulente pentru anularea pensionării care să încurajeze angajaţii de astăzi să lucreze cât mai mult. Aceste stimulente sunt jalon în PNRR şi criterii importante ale Comisiei Europene pentru noua lege a pensiilor.
Noua lege care acordă un bonus celor care au muncit mult, indiferent de cât de importantă a fost munca pe care au realizat-o sau cu ce salariu au fost plătiţi. Măsura vizează peste un milion de seniori, care au în prezent o pensie minimă de 1.125 lei. Veniturile lor ar urma să crească simţitor anul viitor, când vor fi patru rânduri de alegeri.
În contextul în care valoarea de referinţă a unui punct de pensie va fi de 81 lei, cei care au cotizat 30 de ani vor primi 2,5 puncte în plus, adică aproximativ 200 lei la pensie. Cei care au muncit 35 de ani vor primi 6,25 puncte în plus, adică peste 500 de lei.
În cazul pensionarilor cu peste 40 de ani de muncă, veniturile ar urma să fie majorate cu 11,25 puncte, adică peste 900 lei. Vor fi însă şi cazuri excepţionale, când indemnizaţia minimă socială ar putea creşte şi cu 70% şi ar depăşi 2.000 de lei de la 1 septembrie 2024. Însă cazurile de acest tip ar fi extrem de rare.
Conform surselor Prima TV, majoritatea pensionarilor ar urma să primească 450 de lei de la 1 septembrie anul viitor, dacă legea rămâne în forma sa actuală până atunci. Însă experţii Fondului Monetar Internaţional spun că România nu are de unde să facă rost de aceşti bani şi că legea trebuie să fie modificată.