Azerbaijan Airlines anunţă oficial că avionul prăbuşit a suferit „interferenţe fizice şi tehnice externe” / Rusia invocă ceaţa şi atacurile cu drone ucrainene

Azerbaijan Airlines anunţă oficial că avionul prăbuşit a suferit „interferenţe fizice şi tehnice externe” / Rusia invocă ceaţa şi atacurile cu drone ucrainene

Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia a declarat vineri că avionul Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a decis să schimbe ruta de la destinaţia sa iniţială, Groznîi, pe fondul ceţii dense şi a unei alerte locale privind dronele ucrainene. Aproape în acelaşi timp, Azerbaijan Airlines a anunţat că avionul prăbuşit a suferit „interferenţe fizice externe”, o precizare venită la o zi după ce surse azere au spus agenţiei Reuters că aeronava a fost lovită de o rachetă sol-aer rusească, citează Hotnews.ro.

Două informări oficiale au venit vineri în paralel de la Baku şi Moscova, la două zile după ce un avion Azerbaijan Airlines care plecase de la Baku spre Groznîi s-a prăbuşit în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane.

Pe de o parte, Azerbaidjan Airlines a anunţat în mod oficial că rezultatele preliminare au arătat că avionul său a suferit „interferenţe fizice şi tehnice externe”.

Reacţia a venit după ce surse din Azerbaidjan au dezvăluit neoficial pentru presă joi că avionul a fost lovit de o rachetă sol-aer rusească deasupra Ceceniei, înainte de a se prăbuşi în Kazahstan. Un oficial american citat de AP a spus de asemenea, tot joi, că primele informaţii ale Washingtonului indică responsabilitatea unui sistem rusesc antiaerian.

De cealaltă parte, din Rusia, a venit un îndemn la răbdare, până la terminarea anchetei.

„Partea rusă a informat Kazahstanul cu privire la disponibilitatea sa de a coopera în ancheta privind accidentul aviatic de lângă Aktau”, a declarat vineri Dmitri Iadrov, şeful Agenţiei Federale de Transport Aerian din Rusia – Rosaviatsia.

„O să menţionez faptul că situaţia la acea oră în jurul aeroportului din Groznîi era destul de complicată. Dronele ucrainene de luptă, la acea oră, efectuau „atacuri teroriste” asupra infrastructurii civile în oraşele Groznîi şi Vladikavkaz”, a spus el.

„De aceea, în prejma aeroportului Groznîi a fost introdus regimul „Kover”, care prevede ca toate aeronavele trebuie să părăsească spaţiul aerian. Mai mult, în regiunea aeroportul din Groznîi a fost o ceaţă densă”, a mai spus oficialul.

„Încercările de a ateriza nava la Groznîi au rămas fără succes. Comandatului i-au fost propuse alte aeroporturi în acest scop, însă acesta a luat decizia de a se deplasa în aeroportul Actau. Suntem absolut gata să participăm, alături de colegi, la investigarea tuturor circumstanţelor”, a concluzionat şeful Rosaviatsia.

Concluzia anchetei preliminare

Surse guvernamentale azere au spus joi pentru Reuters şi Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines miercuri în Aktau, Kazahstan.

Avionul care zbura de la Baku spre Groznîi, Cecenia, s-a prăbuşit lângă oraşul Aktau din Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, după ce a deviat de la o zonă din Rusia pe care Moscova o apărase recent împotriva atacurilor cu drone ucrainene.

Potrivit surselor, racheta a fost trasă asupra zborului 8432 în timpul activităţii aeriene a unor drone deasupra oraşului Groznîi, iar schijele au lovit pasagerii şi echipajul de cabină, explodând lângă aeronavă în timpul zborului.

Surse guvernamentale au declarat pentru Euronews că aeronavei avariate nu i s-a permis să aterizeze pe niciun aeroport rusesc, în ciuda cererilor piloţilor pentru o aterizare de urgenţă, şi i s-a ordonat să zboare peste Marea Caspică spre Aktau, în Kazahstan.

Varianta oficială avansată cu privire la tragedie a fost aceea a unei ciocniri cu un stol de păsări. Tot mai multe semne de întrebare au apărut însă după ce imaginile postate pe Internet au arătat mai multe găuri în fuselajul avionului prăbuşit.

Şi primele informaţii ale Washingtonului despre prăbuşirea avionului în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP.

 

Afla mai multe despreazerbaijan airlines
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt