Azerbaidjanul poartă discuţii referitoare la extinderea exporturilor sale de gaze naturale în cel puţin trei noi ţări din Europa, a declarat vineri preşedintele Ilham Aliyev, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Azerbaidjanul, care a început să vândă gaze Europei în 2020, furnizează în prezent gaze naturale în opt state din Europa şi are un acord cu regiunea să îşi dubleze exporturile până în 2027.
De asemenea, Ilham Aliyev a confirmat că autorităţile de la Moscova şi Kiev l-au contactat pentru a facilita tranzitul gazelor naturale prin Ucraina spre Europa, după ce un important acord de tranzit va expira, la finele acestui an.
Ca urmare a invaziei din Ucraina, Rusia a oprit cea mai mare a livrărilor de gaze prin conducte spre Europa, însă mai există unele cantităţi de gaze ruseşti care continuă să treacă prin Ucraina. Aceste livrări acoperă cea mai mare parte a cererii de gaze în ţări precum Austria, Ungaria şi Slovacia.
Livrările de gaze ruseşti spre Europa ar putea fi reduse şi mai mult după ce acordul referitor la tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina va expira la finele acestui an. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că nu va permite Rusiei să profite de pe urma trimiterii de gaze prin conductele Ucrainei.
O soluţie ar fi înlocuirea gazelor ruseşti cu gaze din alte ţări, precum Azerbaidjan sau Turcia. Asta ar permite Ucrainei să primească în continuare tarife de tranzit pentru utilizarea reţelei sale de gazoducte, iar Europa ar fi aprovizionată cu gaze.
Datele furnizate de Ministerul azer al Energiei arată că, în 2024, Azerbaidjanul a exportat o cantitate de 24 miliarde metri cubi de gaze naturale şi jumătate din această cantitate a mers în Europa. În acest an, exporturile spre Europa sunt aşteptate să ajungă la 13 milioane metri cubi, în contextul în care Italia a devenit cel mai recent cumpărător de gaze din Azerbaidjan. Ceilalţi clienţi sunt Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia, care a început să primească gaze din Azerbaidjan în cursul acestei săptămâni.