Avertisment RO-Alert pentru Constanţa: Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă / Avioane F-16 ridicate de la sol

Avertisment RO-Alert pentru Constanţa: Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă / Avioane F-16 ridicate de la sol

Ministerul Apărării anunţă că sistemul de supraveghere al Armatei României a indicat, joi după-amiază, o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, iar aceasta a pătruns pe teritoriul naţional pe o distanţă maximă de 14 km, pe la Eforie Nord. Ţinta a fost în permanenţă monitorizată, fiind ridicte de la sol patru aeronave militare. Potrivit datelor existente nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional.

”Joi, 17 septembrie, în jurul orei 17.00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliţie Aeriană sub comandă naţională”, a transmis, joi seară, Ministerul Apărării, citat de news.ro.

Sursa citată a precizat că, urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

”Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19.00, în zona localităţii Eforie Nord, evoluând ulterior în direcţia Topraisar. Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanenţă traseul ţintei care a pătruns în adâncimea teritoriului naţional pe o distanţă maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluţie”, a mai transmis sursa citată.

Minmisterul precizează că sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20.

”Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare. Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional. Forţele Ministerului Apărării Naţionale vor executa, în cursul dimineţii, cercetări în zonă”, a mai transmis ministerul.

MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situaţie, rămânând în contact permanent cu acestea.

Cetăţenii din mai multe localităţi ale judeţului Constanţa au primit, joi, un mesaj RO-Alert în care erau avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi îi îndemnau să îşi păstreze calmul.

 

Afla mai multe despremapndronemesaj ro-alert
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt