Averea miliardarilor lumii a crescut cu 121% în ultimii 10 ani

Averea miliardarilor lumii a crescut cu 121% în ultimii 10 ani

Averea miliardarilor lumii a crescut în ultimii zece ani, arată datele unui studiu publicat de grupul bancar elveţian UBS AG, transmite agenţia de ştiri DPA.

Conform UBS, în aprilie 2024 existau pe plan mondial 2.682 miliardari, cu aproximativ 50% mai mulţi decât în martie 2015. Averea lor totală a crescut cu 121%, la 14.000 de miliarde de dolari în perioada martie 2015 – aprilie 2024, pe fondul avansului cu 73% al indicelui global al titlurilor de valoare, transmite Agerpres.

Averea în rândul miliardarilor a crescut semnificativ în Statele Unite şi, într-un grad mai redus, în Europa, în timp ce China a înregistrat o creştere puternică până în 2020 şi de atunci o încetinire.

Averea miliardarilor din domeniul tehnologiei a crescut cel mai rapid în ultimii zece ani, triplându-se la 2.400 miliarde de dolari, în contextul noilor tehnologii, inclusiv inteligenţa artificială (AI), securitatea cibernetică, fintech, printarea 3D şi robotica.

Un studiu în rândul a 82 miliardari efectuat de UBS în perioada iunie-septembrie 2024 arată că 40% dintre aceştia spun că vor să investească mai mult în sectorul imobiliar şi în titluri de valoare din ţările industrializate, în următoarele 12 luni. Alţi 40% vor să-şi majoreze deţinerile în active de refugiu, cum ar fi aurul şi alte metale preţioase, iar restul vor să-şi majoreze rezervele de numerar.

„Aceste date ar putea reflecta temerile provocate de escaladarea riscurilor geopolitice şi evaluările de pe piaţa titlurilor de valoare”, se arată în raport.

În plus, miliardarii sunt din ce în ce mai mobili, în condiţiile în care unul din 15 s-a relocat de la pandemie, căutând stabilitate politică, sisteme bune de îngrijire a sănătăţii şi şcoli bune.

Ţările care au înregistrat flux de miliardari sunt Elveţia, Singapore, Emiratele Arabe United Arab (EAU) şi Statele Unite.

Afla mai multe despreavereubs
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt