Australia şi Noua Zeelandă îşi avertizează cetăţenii să părăsească imediat Ucraina

Australia şi Noua Zeelandă îşi avertizează cetăţenii să părăsească imediat Ucraina

Guvernele Australiei şi Noii Zeelande şi-au avertizat cetăţenii aflaţi în Ucraina să părăsească ţara imediat, în timp ce temerile asupra unei invazii ruse cresc, relatează sâmbătă DPA.

Pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia şi Ucraina, ambele ţări şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina cât timp încă sunt disponibile zboruri comerciale.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a declarat că situaţia în Ucraina este "foarte serioasă"

"Va fi o situaţie foarte volatilă dacă acolo are loc un conflict. Noi sperăm şi ne rugăm să nu aibă loc", a spus Morrison sâmbătă într-o conferinţă de presă.

"De ceva vreme avem un mesaj clar că australienii din Ucraina ar trebui să caute să iasă din ţară", a adăugat el.

Noua Zeelandă nu are reprezentanţă diplomatică în Ucraina, a declarat ministrul de externe, Nanaia Mahuta, într-un comunicat.

Capacitatea de a oferi asistenţă consulară cetăţenilor în Ucraina este prin urmare "foarte limitată", a notat ea.

"Situaţia de securitate din Ucraina s-ar putea schimba în scurt timp şi neozeelandezii nu ar trebui să se bazeze pe sprijin pentru evacuare în aceste circumstanţe", a adăugat ea.

"Continuarea masării fără precedent a forţelor militare ruse la graniţa cu Ucraina este profund îngrijorătoare", a declarat Mahuta, adăugând că "Noua Zeelandă cere încă o dată Rusiei să ia măsuri imediate pentru a reduce tensiunile şi riscul unei greşeli grave de calcul".

Măsurile urmează după ce Marea Britanie, Ţările de Jos şi SUA şi-au îndemnat cetăţenii să părăsească Ucraina cât mai repede posibil.

Rusia a continuat să nege că intenţionează să invadeze Ucraina, în ciuda consolidării sale militare continue la graniţa cu Ucraina, notează DPA.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt